Câinele are probleme cu rinichii?

Pragurile pentru câini sunt cele din sistemul de stadializare IRIS, revizuit în 2026, al societății internaționale de nefrologie veterinară. Tratamentul pe stadii vine din rezumatul recomandărilor IRIS scris de Gregory Grauer, membru în conducerea IRIS, iar semnele bolii acute din fișa pentru stăpâni a spitalelor VCA. Nu am găsit un ghid pentru stăpâni publicat de o autoritate din România despre rinichii câinelui.

Ce primești e o estimare după aceste praguri, nu un diagnostic. Stadiul îl stabilește medicul, după ce examinează câinele și îi vede analiza de urină și ecografia.

Pragurile IRIS pentru câini

Stadializarea IRIS se face numai la un câine cu boală cronică stabilizată. Creatinina se măsoară după 12 ore fără mâncare, de cel puțin două ori, la un interval de 2-4 săptămâni, iar diferența dintre rezultate trebuie să rămână sub 20-25%. Asta exclude o deshidratare trecătoare. Pragurile de creatinină sunt:

• Stadiul 1: sub 1,4 mg/dL, adică sub 125 µmol/L.
• Stadiul 2: 1,4-2,8 mg/dL, adică 125-250 µmol/L.
• Stadiul 3: 2,9-5,0 mg/dL, adică 251-440 µmol/L.
• Stadiul 4: peste 5,0 mg/dL, adică peste 440 µmol/L.

La câini, stadiul 2 a fost lărgit recent și are acum aceeași limită superioară ca la pisici. IRIS a observat că mulți câini din partea de jos a vechiului stadiu 3 aveau puține semne sau deloc și se descurcau cu măsurile din stadiul 2. Dacă medicul a trecut „stadiul 3” pe o fișă mai veche, aceeași creatinină poate intra azi în stadiul 2.

Pentru stadiul 1 creatinina e în limite, așa că trebuie altceva care să arate boala: proteine în urină, rinichi cu formă schimbată la ecografie sau o creatinină care urcă de la un control la altul. Densitatea urinei ajută mai puțin decât la pisică. IRIS notează că o densitate sub 1,030 apare des și la câini cu rinichi sănătoși.

SDMA și câinii foarte musculoși

Creatinina vine din mușchi. Un ogar sau un câine de lucru bine musculat poate avea valori mari fără boală, iar un câine bătrân și slab poate avea creatinina „normală” cu rinichii deja afectați. SDMA nu depinde de masa musculară, motiv pentru care IRIS o folosește alături de creatinină. Limita de sus e 14 µg/dL. Un câine cu SDMA de 15-17 la analize repetate intră în stadiul 1, iar pragurile mai departe sunt 18-35 pentru stadiul 2, 36-54 pentru stadiul 3 și peste 54 pentru stadiul 4. Când cele două analize arată stadii diferite, IRIS recomandă repetarea lor după 2-4 săptămâni și, dacă diferența rămâne, încadrarea în stadiul mai mare. Ogarii sunt o excepție cunoscută, cu SDMA normal până pe la 20.

Proteinele din urină și tensiunea

La câine, raportul proteine/creatinină din urină (UPC) se citește așa: sub 0,2 fără proteinurie, 0,2-0,5 la limită, peste 0,5 proteinurie. Pragul e mai sus decât la pisică, unde trece de la 0,4. Potrivit lui Grauer, câinii și pisicile cu proteinurie trăiesc mai puțin, iar la câine apar mai des valorile foarte mari, de peste 2, care indică o afecțiune a glomerulilor, filtrele rinichiului. Tensiunea are aceleași trepte ca la pisică: sub 140 mmHg normal, 140-159 prehipertensiune, 160-179 hipertensiune, de la 180 severă. Mulți medici încep tratamentul de la 160.

Un exemplu: un câine de 11 ani care bea mult

Un metis de 11 ani a început să ceară apă și noaptea. La primul buletin are creatinina 2,3 mg/dL și SDMA 24 µg/dL, iar după trei săptămâni valorile sunt aproape aceleași. UPC iese 0,8, tensiunea 150 mmHg. Rezultatul e stadiul 2, iar SDMA se încadrează tot acolo. Câinele are și proteinurie, și prehipertensiune, așa că recomandarea e „sună la cabinet”: deși se simte bine, proteinuria trebuie tratată de pe acum, iar dieta renală poate fi începută. Dacă stăpânul ar bifa și „nu a mâncat nimic de peste o zi”, recomandarea ar deveni „la veterinar azi”.

Un labrador de 5 ani cu creatinina 1,2 și SDMA 21, care acasă pare sănătos, se încadrează în stadiul 2 pe baza valorii SDMA. La un câine atât de tânăr, medicul caută o cauză anume: o boală moștenită, o infecție sau o toxină.

Simptomele insuficienței renale la câini

Boala cronică avansează în tăcere. Grauer estimează că o au 0,5-1,5% dintre câini, mult mai puțini decât pisicile, și mai ales câinii în vârstă. Primul lucru pe care îl vede un stăpân e aproape mereu setea: castronul se golește mai repede, câinele cere afară noaptea sau face pipi în casă după ani în care nu a făcut. Abia mai târziu apar pofta de mâncare scăzută, slăbitul, vărsăturile, mirosul de amoniac al respirației și gingiile palide ale anemiei. Tensiunea mare poate afecta ochii, inima și creierul, iar IRIS trece printre semnele ei apatia și convulsiile.

Setea are și alte cauze, de la diabet la boli hormonale, deci înainte de concluzii măsoară câtă apă bea câinele într-o zi și pune cifra în calculatorul de apă după greutate. Un câine care bea, dar refuză mâncarea, are pagina lui: câinele nu mănâncă, dar bea apă.

La câinii bătrâni

Vârsta e motivul pentru care boala se găsește de obicei la controlul de rutină. La un câine trecut de 7 ani, creatinina și SDMA intră firesc în analizele anuale, iar o creatinină care urcă de la un an la altul, chiar rămasă în limitele laboratorului, e un semn pe care IRIS îl ia în seamă. Ce mai urmărești la un câine senior e strâns în ghidul despre câinele la bătrânețe.

Insuficiența renală acută: când nu aștepți

Stadiile IRIS nu se aplică unui rinichi care cedează brusc. Fișa VCA descrie forma acută ca pe o urgență: câinele încetează dintr-odată să mănânce, vomită, uneori cu sânge, e abătut, respirația îi miroase ciudat, iar cantitatea de urină poate crește sau urinarea se poate opri de tot. Printre cauze sunt antigelul, strugurii și stafidele, antiinflamatoarele date fără rețetă, otrava de șoareci, insolația și infecțiile. VCA dă exemplul bolii Lyme, iar tot printre infecțiile care atacă rinichii e și leptospiroza, pe care câinii o iau din apa stătătoare. Potrivit VCA, aproximativ 60% dintre câinii cu insuficiență renală acută mor, luând toate cauzele la un loc. Prinsă devreme, însă, forma acută se poate vindeca, cu perfuzii intravenoase timp de 1-4 zile. Dacă bănuiești că a înghițit ceva, caută alimentul în lista de alimente toxice pentru câini. Ghidul cu semnele de urgență te ajută să găsești o clinică deschisă non-stop.

Tratamentul insuficienței renale la câini

Rinichiul pierdut nu se reface. În boala cronică, tratamentul încearcă s-o încetinească și să-l păstreze pe câine vioi și cu poftă de mâncare. Recomandările IRIS se adună de la un stadiu la altul.

Stadiul 1. Medicul caută ce se poate repara: deshidratarea, o infecție urinară fără semne, pietre, o tumoră. De aici urocultura, radiografia și ecografia. Proteinuria peste 0,5 și tensiunea peste 160 se tratează încă din acest stadiu. Grauer scrie că la câine primul medicament pentru amândouă e de obicei un inhibitor ECA, care nu se dă unui câine deshidratat.

Stadiul 2. Intră hrana renală, ca fosforul din sânge să scadă sub 4,6 mg/dL. Când dieta nu ajunge, medicul adaugă în mâncare un chelator de fosfat. Grauer pomenește și calcitriolul, o formă de vitamina D, ca tratament care ar putea proteja rinichii la câinii din acest stadiu.

Stadiul 3. Fosforul trebuie ținut sub 5 mg/dL, iar grija se mută spre greață, vărsături, deshidratare și anemie. Revizia IRIS din 2026 spune că la câine anemia se tratează de la un hematocrit sub 30% sau când rămâne între 30% și 35%.

Stadiul 4. Ținta pentru fosfor e sub 6 mg/dL. Câinele primește perfuzii și medicamente care îi opresc greața și îi deschid pofta de mâncare, cu controale dese. Dializa se face doar în câteva clinici mari, iar Grauer amintește că în medicina veterinară puțini pacienți au acces la ea. Când câinele nu mai mănâncă deloc și analizele nu se mai ameliorează, vorbește din timp cu medicul despre calitatea vieții lui.

Hrana pentru câini cu insuficiență renală

Hrana renală e primul pas dovedit al tratamentului. Grauer descrie rețetele ca având mai puțin fosfor, mai puține proteine și mai puțină sare, cu acizi grași omega-3 în plus și cu un efect alcalinizant care contracarează aciditatea sângelui din boala de rinichi. Trecerea la noua hrană se face treptat, pe parcursul câtorva săptămâni, ca un câine cu greață să nu ajungă s-o refuze. Toate mărcile mari de hrană veterinară au o gamă „renal”, uscată și la conservă, iar la conservă câinele primește și apă în plus.

Mâncare gătită pentru câini cu insuficiență renală

Pe forumuri, mâncarea gătită acasă apare des: orez cu pui, cartofi, albuș de ou. Riscul e greu de văzut din bucătărie. Un studiu publicat în 2012 în revista asociației veterinare americane a analizat 39 de rețete de casă pentru câini cu boală de rinichi, din cărți și de pe internet. Niciuna nu acoperea toate cerințele nutriționale ale unui câine adult, iar în 30 dintre ele proteinele sau cel puțin un aminoacid esențial erau insuficiente. Multe nu respectau nici regulile de bază ale dietei renale, iar suplimentele erau pomenite fără doză. Cu o astfel de dietă, un câine care slăbește deja ajunge să-și piardă și din masa musculară. Dacă vrei să gătești, cere medicului o rețetă calculată pentru câinele tău de un medic veterinar specializat în nutriție, cu suplimentele scrise la gram.

Ce aș face eu

Pentru un câine trecut de 7 ani aș cere la controlul anual creatinină, SDMA, analiza urinei cu UPC și tensiunea, chiar dacă e vioi. Buletinele le-aș ține la un loc, făcute la același laborator, pentru că Grauer socotește o creștere a creatininei de peste 0,3 mg/dL o schimbare reală numai când metoda nu se schimbă. Având în vedere rezultatele studiului de mai sus, nu aș trece la mâncare gătită în casă fără o rețetă de la un medic veterinar nutriționist. Pisicile au alte praguri pentru aceleași stadii, pe care le găsești în verificarea pentru insuficiența renală la pisici. Felul în care alegem sursele medicale e descris în politica editorială.