Otita la câini

Ce este otita și de ce o fac unii câini mai des

Otita externă este inflamația canalului care duce sunetul de la pavilion la timpan. Rețeaua de spitale veterinare VCA o numește una dintre cele mai frecvente infecții la câine. Canalul câinelui are forma literei L, cu o porțiune verticală și apoi un cot spre interior. În cotul acesta se strâng mai ușor decât la om ceara, apa și firele de păr.

Riscul e mai mare la câinii cu urechi mari, căzute sau păroase: cocker spaniel, pudel, basset, dar și labradorii care intră des în apă. Asta nu scutește un ciobănesc german cu urechi drepte. Manualul veterinar MSD, în versiunea pentru stăpâni, enumeră cauzele directe: paraziți, obiecte intrate în canal (de pildă un spic de iarbă, la plimbare), alergii, bacterii, drojdii și infecții ale urechii medii. ANSVSA nu publică un ghid pentru stăpâni despre otită, așa că explicațiile de aici vin de la VCA și MSD, surse americane, și de la un cabinet veterinar din București.

Semnele otitei: scutură capul, se scarpină, urechea miroase

Primul lucru pe care îl vezi de obicei e scuturatul capului, repetat, uneori atât de tare încât urechile pleznesc. Urmează scărpinatul cu laba din spate sau frecatul capului de covor. Când te uiți în ureche, găsești de regulă:

• piele roșie, caldă sau umflată la intrarea în canal
• secreție maro închis, gălbuie sau verzuie, uneori cruste
• un miros acru sau dulceag, pe care îl simți fără să te apleci
• un câine care tresare sau mârâie când îi atingi urechea

Culoarea secreției nu spune singură ce microb e acolo. MSD notează că o secreție închisă la culoare indică adesea drojdii sau paraziți, dar apare și la infecțiile cu bacterii sau la cele mixte. Depozitul maro, ca zațul de cafea, la un cățel sau la un câine care trăiește cu o pisică, poate fi râie auriculară, iar ea e descrisă în articolul despre râia la câini și pisici.

Când mergi la veterinar în aceeași zi

Orice otită are nevoie de un consult, dar unele semne arată că infecția a trecut dincolo de canalul extern sau că s-a complicat. Nu aștepta programarea de săptămâna viitoare dacă observi:

• capul ținut înclinat într-o parte, mers în cerc sau pierderea echilibrului
• ochii care se mișcă singuri, de la stânga la dreapta
• pavilionul umflat ca o pernuță moale, care e de obicei un hematom de la scuturat
• o durere atât de mare încât câinele nu te lasă să-l atingi sau nu mai mănâncă
• scuturat brusc și violent după o plimbare prin iarbă înaltă, care sugerează un spic intrat în ureche

VCA scrie că o otită netratată poate rupe timpanul și poate duce la infecția urechii interne și la pierderea definitivă a auzului. Lista completă a semnelor care nu suferă amânare, pe toate aparatele, e în verificarea despre semnele pentru care mergi la veterinar în aceeași zi.

De ce picăturile pentru otită se pun abia după consult

La întrebarea dacă poți trata simptomele cu picături de urechi luate fără rețetă, VCA răspunde direct că nu. Motivele sunt trei, și fiecare ține de ceva ce stăpânul nu are cum să vadă acasă.

Primul e timpanul. Cu otoscopul, medicul vede dacă membrana e întreagă. VCA avertizează că, printr-un timpan rupt, anumite medicamente pot lăsa câinele fără auz. Dacă urechea e plină de secreție sau prea dureroasă, examinarea se face uneori sub sedare.

Al doilea e microbul. Medicul ia secreție pe un tampon, o întinde pe o lamă și o privește la microscop în câteva minute. Acolo se vede dacă sunt bacterii, drojdii (de obicei Malassezia), acarieni sau toate la un loc. Antibioticul nu are efect asupra drojdiilor, așa că o otită cu Malassezia tratată doar cu el continuă, în timp ce stăpânul crede că o tratează. La otitele grave sau care revin, se face și cultură cu antibiogramă.

Al treilea e ce stă în spatele inflamației: un spic, un polip, o tumoare. VCA scrie că, în aceste cazuri, medicamentele singure nu rezolvă nimic, iar corpul străin se scoate în cabinet, de regulă cu câinele sedat.

Tratamentul otitei la câini: picături, antibiotic și controale

Picăturile de otită prescrise la cabinet combină de obicei un antibiotic, un antifungic și un antiinflamator, alese după ce s-a văzut la microscop. MSD explică de ce medicul curăță și usucă urechea înainte de prima doză: ceara și secreția inactivează medicamentul. Acasă, picăturile se pun într-un canal curat, iar după ce le-ai pus masezi baza urechii, ca să se întindă pe toată lungimea lui.

Antibioticul pe gură sau injectabil nu e regula pentru o otită externă simplă. MSD îl rezervă inflamațiilor vechi și cazurilor în care medicul suspectează că a fost atinsă urechea medie. Un antibiotic rămas în casă de la altă boală n-a fost ales pentru microbul din ureche și nu atinge deloc drojdiile.

Durata e partea pe care stăpânii o scurtează cel mai des. Potrivit MSD, la o otită bacteriană sau cu drojdii câinele revine la control până când proba nu mai arată niciun microb, adesea timp de două până la patru săptămâni. Câinele încetează să se scarpine după câteva zile, dar tratamentul oprit atunci lasă în ureche microbii cei mai rezistenți. Cazurile vechi durează luni, iar unii câini au nevoie de tratament toată viața.

Otita la câini: tratament acasă, ce poți face și ce nu torni în ureche

Până la consult, poți face puțin, dar acel puțin contează. Cabinetul Joyvet din București recomandă să cureți doar partea vizibilă a urechii, cu o compresă sterilă umezită în ser fiziologic, fără să intri în canal. Dacă se scarpină până la sânge, un guler de protecție îl oprește. Iar dacă urlă la orice atingere, lași urechea în pace până la cabinet.

Lista lucrurilor de evitat e mai lungă. Joyvet trece oțetul, alcoolul și apa oxigenată printre soluțiile care nu se pun în ureche, mai ales dacă timpanul ar putea fi perforat. MSD dă exemplul amestecurilor cu oțet, care măresc umflătura și secreția și cresc riscul de infecție. Tot acolo scrie că și un produs inofensiv pentru o ureche sănătoasă poate irita o ureche inflamată. Bețișoarele de urechi împing ceara și secreția mai adânc, spre timpan.

Uleiurile, ceaiurile și picăturile pentru oameni intră în aceeași categorie. Nu știi ce microb tratezi, nu știi dacă timpanul e întreg, iar după o săptămână pierdută cu ele urechea e mai umflată, așa încât picăturile prescrise ajung mai greu la piele.

Cum cureți urechile câinelui fără să-i faci rău

O ureche sănătoasă, fără miros și fără depuneri, nu are nevoie de curățat des. La câinii care fac otite repetate, medicul cere curățări regulate, iar MSD descrie tehnica astfel:

1. Folosești soluția de curățare recomandată de medic și vată naturală, niciodată bețișoare.
2. Umpli canalul cu soluție și masezi baza urechii până auzi lichidul plescăind.
3. Ții pavilionul ridicat, departe de cap, și introduci ușor în canal un ghemotoc de vată răsucit ca un tub.
4. Masezi din nou baza urechii, ca vata să tragă lichidul și murdăria.
5. Aștepți câteva minute înainte de picăturile prescrise.

La început curățarea poate fi zilnică, apoi o dată sau de două ori pe săptămână. MSD sfătuiește să ferești urechile de apă la baie. Câinilor care înoată des medicul le poate prescrie o soluție de uscare a canalului. Părul din canal se smulge doar dacă medicul o cere.

Otita care revine: alergii, hormoni și urechea îngroșată

O otită care se întoarce la fiecare câteva luni are aproape mereu o cauză care n-a fost tratată. MSD spune că boala revine atât timp cât nu se tratează fiecare cauză în parte. Potrivit VCA, alergiile sunt implicate în până la 43% dintre otite, mai ales în cele cronice, iar 65-80% dintre câinii cu alergie alimentară fac otită. Hipotiroidismul e o altă cauză de otite repetate.

De aceea, la a treia otită într-un an, medicul recomandă de obicei o dietă de eliminare, teste alergologice sau analize tiroidiene. Un câine care se linge și pe labe, se scarpină pe burtă și are urechile roșii seamănă mai degrabă cu un câine alergic decât cu unul cu ghinion la urechi. Iar dacă se scarpină și are puncte negre în blană, verifică și puricii: deparazitarea câinilor explică ce produs acoperă ce parazit.

Netratată ani la rând, inflamația îngroașă pielea canalului până îl închide. VCA menționează că într-un canal atât de îngustat picăturile nu mai pătrund, iar majoritatea acestor câini ajung să fie operați. Uneori chirurgul îndepărtează tot canalul, iar câinele rămâne fără auz pe acea parte.

Ce aș face eu

La primul scuturat insistent de cap aș mirosi urechea și m-aș uita în ea cu o lanternă. Dacă e roșie sau are secreție, aș face programare la medic în zilele următoare și, până atunci, aș șterge doar pavilionul cu ser fiziologic. N-aș pune nimic în canal, nici măcar picăturile rămase de la otita de anul trecut, pentru că nu știu în ce stare e timpanul acum. Aș duce tratamentul până la controlul final, chiar dacă după trei zile câinele nu se mai scarpină. Iar dacă otita apare a doua oară în același an, aș întreba direct de alergie.